Principesa Moștenitoare Margareta a vorbit despre familia sa, sâmbătă dimineață, pe peronul gării Băneasa din București, înainte de a pleca într-o călătorie-simbol la Sinaia, cu trenul regal, dedicată Zilei Naționale a României.
Aceasta a precizat că Regele Mihai și Regina Ana nu pot să participe la evenimentele organizate de Familia Regală pentru a marca ziua de 1 Decembrie, aceștia nefiind în prezent în România.
„(Regele Mihai, n.r.) a venit recent în România. Este prea mult să fie tot timpul în avion”, a spus principesa Margareta, referindu-se la faptul că Regele Mihai I a venit în România pe 19 noiembrie.
El a fost prezent atunci la evenimentul „Porți Deschise” la Palatul Elisabeta, la care aproximativ 1.200 de persoane i-au urat „La mulți ani”, cu ocazia zilei sale de naștere și a zilei onomastice. Pe 25 octombrie, Regele Mihai I a împlinit 93 de ani, iar pe 8 noiembrie, de Sfinții Mihail și Gavril, și-a sărbătorit onomastica.
Pe de altă parte, întrebată de presă care este starea de sănătate a Reginei Ana în prezent, principesa Margareta a spus: „Se simte mult mult mai bine acum”.
Totodată, răspunzând unei alte întrebări, principesa Margareta a spus că speră că Regele Mihai și Regina Ana vor veni de Crăciun în România. „Sperăm. Nu știu încă. Nu mi-au spus. Dar oricum va fi la Săvârșin”, a mai spus principesa Margareta.
Anul trecut, Regina Ana a fost internată într-un spital din Elveția, după ce a fost diagnosticată cu o fractură la picior. Regina Ana ar fi alunecat pe iarbă în curtea reședinței regale de la Versoix, iar medicii i-au pus piciorul în ghips. Recuperarea sa a fost extrem de delicată, având în vedere vârsta înaintată a Reginei Ana, după cum relatau la momentul respectiv, pentru presă, surse apropiate Familiei Regale. În acest an, Regina Ana a împlinit vârsta de 91 de ani.